Cel mai bun răspuns
Aceasta este o întrebare foarte bună.
Întoarcerea spre interior înseamnă exact asta; nu este o metaforă.
Identificăm faptul că „vedem” viața de la un martor interior sau un observator, stând liniștiți, respirați într-un mod conștient și observând ceea ce apare în noi, chiar și atunci când ochii noștri sunt închise și nu „facem” nimic în sensul obișnuit.
Ne îndreptăm atenția către lumea noastră interioară a gândurilor, sentimentelor și senzațiilor și asistăm la ele. Cheia aici este „martorul”. Cine sau ce este martorul? Aceasta este întrebarea despre care a vorbit Ramana Maharshi, spunând că atunci când răspundem la întrebarea „Cine sunt eu?”, Toate celelalte întrebări au răspuns.
La începutul meditației și al practicii spirituale, apare sinele martor. la fel de mic și înnorat de multe gânduri, sentimente, emoții, idei, credințe, senzații. Acestea vin și pleacă cu intensitate variabilă, în funcție de starea cuiva în fiecare zi. De obicei, ca ființe umane, suntem pe deplin identificați cu ele ca fiind cine suntem.
În practica spirituală recunoaștem și mergem mai adânc în sinele martor. Deși schimbările măsurabile ale undelor cerebrale apar atunci când facem acest lucru, adevărul a ceea ce întâlnim depășește cu mult creierul și fenomenele neurologice, la fel cum imaginile pe care le vedem la un televizor nu provin de la televizorul în sine.
Martorul este conștiință pură și apare dintr-o vastă conștiință, ca o picătură care face parte dintr-un ocean. În corpurile noastre devenim inițial conștienți de picătură și, pe măsură ce mergem mai adânc în ea, experimentăm oceanul.
Ceea ce facem de fapt este să urmărim observatorul înapoi în dimensiuni tot mai profunde în noi.
Cel mai eficient mod de a face acest lucru este să focalizați observatorul în centrul inimii și apoi să mergeți spre interior din acel punct. Motivul pentru aceasta este că inima este legătura fundamentală a câmpului nostru minte-corp. Ne experimentăm într-un mod integrat ca expresie a inteligenței iubirii aici, iar valurile acestei lumini se răspândesc prin tot corpul, aducând-o în coerență cu natura noastră cea mai profundă.
Aceasta este realizarea adevăratului sine , conștiința pură care se exprimă printr-un câmp luminos de iubire-inteligență.
Procesul se desfășoară în etape, nu dintr-o dată, deoarece cantitatea de lumină și conștientizare care pătrunde în corp ar fi prea mare pentru a fi integrată ca un singur eveniment. Iluminismul este progresiv. Este un proces biofizic, energetic, perceptiv și psihologic.
Da, este libertatea reală. Odată ce îl ai, nu mai există nicio întoarcere.
Răspuns
Întotdeauna am crezut că instrucțiunile de întoarcere spre interior sunt înșelătoare. Înseamnă cu adevărat să nu te pierzi în manifestările exterioare, în lumea fenomenală. Întoarce-te de la lumea fenomenală a aparențelor. Dar a spune că întoarce-te spre interior este înșelător, deoarece tărâmul interior al gândirii, emoției, ideilor, psihicului, tot ceea ce este interior este, de asemenea, iluzoriu. Atât în interior, cât și în exterior sunt două aripi ale amăgirii. Într-adevăr, nu te întoarce nicăieri, fii aici și fii atent. Nu vă retrageți ca un turle într-o scoică sau o marmotă într-o gaură. Nu încercați să vă vedeți partea din spate a capului. Nu vă lăsați mintea să zboare și să înțelegeți obiectele materiale, oamenii și experiențele. Lasă-ți mintea să stea pe pupilele ochilor tăi, conștiința care nu curge în afară și nici înăuntru, și odihnește-te într-un calm alert, cu atenție.
Iluminare IS merită și IS libertatea reală. Nu este un mit sau o farsă. Este real. Totuși, nu ne gândim la asta. Ar trebui să-l urmăriți și să-l cunoașteți singur.
Iată un citat extraordinar al unui Maestru iluminat târziu, Dilgo Khyentse Rinpoche:
Practica de zi cu zi a dzogchen este pur și simplu să dezvoltăm o acceptare completă fără griji, o deschidere către toate situațiile fără limită.
Ar trebui să ne dăm seama deschiderea ca loc de joacă al emoțiilor noastre și se referă la oameni fără artificialitate, manipulare sau strategie.
Ar trebui să experimentăm totul în totalitate, fără să ne retragem niciodată în noi înșine ca o marmotă se ascunde în gaura ei. Această practică eliberează o energie extraordinară care este de obicei limitată de procesul de menținere a punctelor de referință fixe. Referențialitatea este procesul prin care ne retragem de la experiența directă a vieții de zi cu zi.
A fi prezent în acest moment poate declanșa inițial frica. Dar, primind senzația de frică cu deschidere completă, trecem prin barierele create de tiparele emoționale obișnuite.
Când ne angajăm în practica descoperirii spațiului, ar trebui să dezvoltăm sentimentul de a ne deschide complet către întregul univers. Ar trebui să ne deschidem cu o simplitate absolută și cu goliciunea minții. Aceasta este practica puternică și obișnuită de a renunța la masca autoprotecției.
Nu ar trebui să facem o diviziune în meditația noastră între percepția și câmpul de percepție. Nu ar trebui să devenim ca o pisică care privește un șoarece. Ar trebui să ne dăm seama că scopul meditației nu este să mergem „adânc în noi înșine” sau să ne retragem din lume. Practica ar trebui să fie liberă și non-conceptuală, nelimitată de introspecție și concentrare.
Vastul spațiu de înțelepciune auto-luminos neoriginat este terenul ființei – începutul și sfârșitul confuziei. Prezența conștientizării în starea primordială nu are părtinire spre iluminare sau neiluminare. Acest motiv al ființei, cunoscut sub numele de minte pură sau originală, este sursa din care apar toate fenomenele. Este cunoscută ca marea mamă, ca pântecul potențialității în care toate lucrurile apar și se dizolvă în autoperfecționare naturală și spontaneitate absolută.
Toate aspectele fenomenelor sunt complet clare și lucide. Întregul univers este deschis și neobstrucționat – totul se întrepătrunde reciproc.
Văzând toate lucrurile ca fiind goale, clare și libere de întunecări, există nimic de atins sau de realizat. Natura fenomenelor apare în mod natural și este prezentă în mod natural în conștientizarea care transcende timpul. Totul este perfect în mod natural așa cum este. Toate fenomenele apar în unicitatea lor ca parte a tiparului în continuă schimbare. Aceste tipare sunt vibrante cu semnificație și semnificație în fiecare moment; totuși, nu există nicio semnificație care să fie atribuită unor astfel de semnificații dincolo de momentul în care se prezintă.
Acesta este dansul celor cinci elemente în care materia este un simbol al energiei și energia un simbol al vidului. Suntem un simbol al iluminării noastre. Fără niciun efort sau practică, eliberarea sau iluminarea sunt deja aici.
Practica de zi cu zi a dzogchen este doar viața de zi cu zi. Deoarece starea nedezvoltată nu există, nu este nevoie să vă comportați într-un mod special sau să încercați să obțineți ceva dincolo de ceea ce sunteți de fapt. Nu ar trebui să existe niciun sentiment de eforturi pentru a atinge un „scop uimitor” sau „stare avansată”.
Să te străduiești pentru o astfel de stare este o nevroză care doar ne condiționează și servește la obstrucționarea fluxului liber al Minții. De asemenea, ar trebui să evităm să ne gândim la noi înșine ca la persoane fără valoare – suntem în mod natural liberi și necondiționați. Suntem luminați intrinsec și nu ne lipsește nimic.
Atunci când ne angajăm în practica de meditație, ar trebui să simțim că este la fel de natural precum mâncatul, respirația și defecare. Nu ar trebui să devină un eveniment specializat sau formal, umflat de seriozitate și solemnitate. Ar trebui să ne dăm seama că meditația transcende efortul, practica, scopurile, scopurile și dualitatea eliberării și neeliberării. Meditația este întotdeauna ideală; nu este nevoie să corectăm nimic. Deoarece tot ceea ce apare este pur și simplu jocul minții ca atare, nu există o meditație nesatisfăcătoare și nu este nevoie să judeci gândurile ca fiind bune sau rele.
Prin urmare, ar trebui să stăm pur și simplu. Pur și simplu rămâneți în locul vostru, în starea voastră așa cum este. Uitând de sentimentele conștiente de sine, nu trebuie să ne gândim „meditez”. Practica noastră ar trebui să fie fără efort, fără încordare, fără încercări de control sau forță și fără a încerca să devenim „pașnici”.
Dacă descoperim că ne deranjăm în oricare dintre aceste moduri, încetăm să medităm și pur și simplu ne odihnim sau ne relaxăm o vreme. Apoi ne reluăm meditația. Dacă avem „experiențe interesante”, fie în timpul, fie după meditație, ar trebui să evităm să facem ceva special din ele. A petrece timpul gândindu-te la experiențe este pur și simplu o distragere a atenției și o încercare de a deveni nefiresc. Aceste experiențe sunt pur și simplu semne de practică și ar trebui privite ca evenimente tranzitorii. Nu ar trebui să încercăm să le experimentăm din nou, deoarece acest lucru servește doar la denaturarea spontaneității naturale a minții.
Toate fenomenele sunt complet nou și proaspăt, absolut unic și complet liber de toate conceptele de trecut, prezent și viitor. Ei sunt experimentați în atemporalitate.
Fluxul continuu de noi descoperiri, revelații și inspirații care apare în fiecare moment este manifestarea clarității noastre .Ar trebui să învățăm să vedem viața de zi cu zi ca pe o mandala – marginile luminoase ale experienței care radiază spontan din natura goală a ființei noastre. Aspectele mandalei noastre sunt obiectele de zi cu zi ale experienței noastre de viață care se mișcă în dansul sau jocul universului. Prin acest simbolism, profesorul interior dezvăluie semnificația profundă și ultimă a ființei. Prin urmare, ar trebui să fim naturali și spontani, acceptând și învățând din toate. Acest lucru ne permite să vedem latura ironică și amuzantă a evenimentelor care de obicei ne irită.
În meditație putem vedea prin iluzia trecutului , prezent și viitor – experiența noastră devine continuitatea nulității. Trecutul este doar o amintire nesigură păstrată în prezent. Viitorul este doar o proiecție a concepțiilor noastre actuale. Prezentul în sine dispare imediat ce încercăm să-l înțelegem. Deci, de ce să ne deranjăm încercarea de a stabili o iluzie a unui teren solid?
Ar trebui să ne eliberăm de amintirile noastre trecute și de preconcepțiile meditației. Fiecare moment de meditație este complet unic și plin de potențialitate. În astfel de momente, vom fi incapabili să ne judecăm meditația în termeni de experiență trecută, teorie uscată sau retorică goală.
Pur și simplu plonjând direct în meditație în acest moment, cu toată ființa noastră, liberă de ezitare, plictiseală sau emoție, este iluminare.